
In contextul primirii de catre Romania a invitatiei de a incepe negocierile de aderare la NATO, Ambasada Romaniei la Beirut a organizat, la 18 Decembrie a.c., in saloanele sale, un bufet-dineu la care au participat consilierul de presa al presedintelui Republicii Libaneze, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Liban, vicepresedintele Asociatiei Ordinului Presei, precum si inalti functionari insarcinati cu probleme de comunicare din administratia statului libanez, membri ai conducerii principalelor asociatii formatoare de opinie si reprezentanti ai mijloacelor de informare din Liban.
In alocutiunea rostita cu acest prilej, domnul Aurel CALIN, ambasadorul Romaniei in Liban, a evocat obiectivele strategice ale politicii externe a Romaniei, de integrare in structurile europene si euro-atlantice, excelentele relatii bilaterale existente intre tara noastra si statul libanez, rolul determinant al mijloacelor mass-media in promovarea si prezentarea cu obiectivitate a evenimentelor politice, economice, sociale si culturale din Romania. In acest context a fost subliniat nivelul deosebit al relatiilor politice dintre Romania si Liban, anul 2002 reprezentand un varf in ceea ce priveste densitatea si substanta contactelor realizate (participarea presedintelui Romaniei la summitul Francofoniei de la Beirut, vizita in Liban a presedintelui Camerei Deputatilor a Parlamentului Romaniei si vizita in Romania a premierului libanez).
A fost evidentiat, de asemenea, saltul inregistrat in domeniul schimburilor economice romano-libaneze care, practic, s-au dublat in ultimul an, precum si semnarea, in aceasta perioada a patru acorduri bilaterale.
In raspunsul sau, presedintele Asociatiei Jurnalistilor din Liban, dr. Melhem Karam, si-a exprimat satisfactia fata de transformarile profunde realizate de tara noastra, pe care le-a putut constata cu prilejul vizitei in Romania, in mai 2001, a sefului statului libanez, pe care a avut onoarea sa-l insoteasca. A aratat ca aceste evolutii pozitive au avut ca efect realizarea de pasi importanti pe linia integrarii Romaniei in NATO si UE, a extinderii si aprofundarii relatiilor bilaterale romano-libaneze. A constatat cu placere ca presa libaneza a acordat spatii corespunzatoare reflectarii actiunilor, pe plan intern si extern, ale Romaniei.
In incheiere, si-a exprimat convingerea ca relatiile romano-libaneze isi vor continua cursul ascendent, iar Romania isi va intari rolul de contribuitor activ la realizarea pacii si cooperarii pe plan regional si international.