Dan Voiculescu - 'Partidul Umanist este o formațiune cu doctrină proprie' [1]

Partidul Umanist analizează posibilitățile de a fi independent, pentru a-și menține identitatea doctrinară, a declarat președintele Dan Voiculescu joi, 19 decembrie 2002, în urma întrevederii cu președintele PSD, Adrian Năstase.

'Partidul Umanist este o formațiune cu doctrină proprie. Pentru noi a fi independent nu înseamnă a fi împotriva cuiva. Înseamnă a încerca să demonstrezi electoratului că poți fi util', a spus președintele Dan Voiculescu.

Întâlnirea de joi a avut loc la solicitarea Partidului Umanist, nemulțumit de lipsa de colaborare și de modul în care sunt tratați reprezentanții săi în teritoriu de către liderii Partidului Social Democrat.

Președintele Dan Voiculescu a acuzat comportamentul unor lideri PSD din teritoriu: 'Sunt situații în țară, când așa numiții baroni locali consideră că sunt stăpânii zonelor respective și ne tratează ca pe o rudă săracă. Noi înțelegem relația de parteneriat altfel. Indiferent de mărimea celor implicați, parteneriatul presupune conlucrare, partenerii au datoria de a se consulta și a colabora. Acesta este sensul cuvântului partener'.

Participanții la întâlnirea de seara trecută au convenit reluarea întrevederilor între comisiile de evaluare a stadiului îndeplinirii obligațiilor asumate prin protocolul de alianță. Acestea se vor întâlni bilunar.
De asemenea, cei doi președinți, Dan Voiculescu și Adrian Năstase, au stabilit o nouă întrevedere în luna februarie: 'Ne vom întâlni pentru a vedea cum putem să ne îndeplinim obiectivele. Iar acestea sunt, pentru Partidul Umanist, păstrarea identității doctrinare și constituirea grupului parlamentar', a declarat la finalul discuțiilor președintele Partidului Umanist, Dan Voiculescu.

Din delegația Partidului Umanist au făcut parte președintele Dan Voiculescu, deputatul Florea Voinea, senatorul Dinu Marin și Stelian Duțu – vicepreședinți, purtătorul de cuvânt - senatorul Alin Theodor Ciocârlie, ministrul pentru IMM și Cooperație - Silvia Ciornei, Codruț Sereș – liderul Departamentului Consultanță Economică și Bogdan Pascu – lider Departamentul Evaluare și Control.
Autor : loredana_user
Data publicării: 20 Dec 2002 - 13:00
 

Link știre   [1] http://2002.informatia.ro/index.php?titlu=Dan_Voiculescu_'Partidul_Umanist_este_o_formatiune_cu_doctrina_proprie'&name=News&file=article&sid=9018

Preluarea sau reproducerea (totală sau parţială) a ştirilor publicate pe flux, fără indicarea sursei "Amos News", este interzisă.
                    This is my Google PageRank™ - SmE Rank free service Powered by Scriptme
PostNuked, under the GNU/GPL license. You can syndicate our news using the file backend.php