Acum, când toată suflarea creştină se alătură cinstirii îngerilor şi, împreună cu păstorii şi magii, preamăreşte naşterea din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu, ne dăm seama de însemnătatea cuvintelor glăsuite de preot an de an, când, umblând din casă în casă, binevesteşte Naşterea lui Hristos: „Că pentru noi s-a născut Prunc, Dumnezeu cel mai înainte de veci“.

Iar Biserica întăreşte această mărturisire prin Simbolul credinţei, zicând: „Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din Ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om“.

Şi dacă credem cu toată tăria şi mărturisim că Naşterea lui Hristos, împreună cu slujirea Lui, au fost făcute pentru noi şi pentru mântuirea noastră, este firesc să ne întrebăm şi în ce chip întâmpinăm noi această mare sărbătoare şi cu ce daruri venim în faţa Pruncului Iisus.

Darul cel mai de seamă pe care-l putem aduce lui Hristos este să împlinim în faptă, în viaţa noastră de toate zilele, învăţăturile lăsate de Iisus: „Credinţa fără fapte este moartă“ (Iacov 2, 26).

Credinţa noastră creştinească trebuie să se manifeste în viaţa fiecăruia dintre noi, precum şi în viaţa noastră de familie.

Naşterea Domnului este şi sărbătoarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, adunaţi mai ales astăzi în jurul aceleiaşi vetre.

Familia stă la temelia vieţii umane şi este cel dintâi aşezământ social, care a dus la dăinuirea necurmată a neamului omenesc.
Familia a fost întemeiată de Dumnezeu, de când a zidit pe om.

El a creat bărbatul şi femeia, ca soţ şi soţie, şi i-a binecuvântat, zicând: „Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl stăpâniţi“ (Facere 1, 28).

De aceea, familia ideală este cea care are mulţi copii, căci copiii dau tărie părinţilor, sprijin şi fericire în viaţă: „Copiii sunt o moştenire de la Domnul şi roada pântecelui o răsplătire“ (Psalm 126, 3).



Notă: preot HORIA ŢÂRU