Cap 1. Introducere

---

Cap 2. Evaluări şi recomandări ale organismelor internaţionale privind fenomenul corupţiei în România

---

Cap 3. Stadiul alicării Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei

---

Cap 4. Măsuri pentru accelerarea aplicării strategiei naţionale

CUPRINS


PAG
CAPITOLUL I
INTRODUCERE 5

CAPITOLUL II
EVALUĂRI ŞI RECOMANDARI ALE ORGANISMELOR INTERNAŢIONALE PRIVIND FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN ROMÂNIA 13

CAPITOLUL III
STADIUL APLICĂRII PLANULUI NAŢIONAL DE ACŢIUNE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI. 22
1. JUSTIŢIE 22
2. ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 30
3. MEDIU DE AFACERI 48
4. TRANSPARENŢĂ (Relaţia cu mass-media şi societatea civilă) 52

CAPITOLUL IV
MĂSURI PENTRU ACCELERAREA APLICĂRII STRATEGIEI NAŢIONALE 59

1.JUSTIŢIE 59
2.ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ 69
3.MEDIU DE AFACERI 91
4.TRANSPARENŢĂ (Relaţia cu mass-media şi societatea civilă) 95







ANEXE

1.SINTEZA MĂSURILOR PENTRU ACCELERAREA STRATEGIEI NAŢIONALE (tabel) 100

2.COMBATEREA CORUPŢIEI ÎN UNELE ŢĂRI CANDIDATE LA ADERAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ pag. 138

I.INTRODUCERE

Iniţiativa Guvernului României privind consolidarea aplicării Strategiei Naţionale pentru combaterea corupţiei are loc la un an de la adoptarea Programului naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei. Măsurile propuse prin această platformă de acţiune sunt rezultatul unei analize de profunzime efectuată de Guvern asupra realităţii româneşti şi percepţiilor interne şi internaţionale privind fenomenul corupţiei în ţara noastră. În acest sens au fost analizate riguros concluziile unor evaluări instituţionale, guvernamentale si neguvernamentale ale investitorilor străini şi mediului de afaceri din ţara noastră precum şi rezultatele unor studii sociologice realizate în România.
Odată cu accelerarea integrării României în Uniunea Europeană şi NATO, trebuie să ne concentrăm tot mai mult in ceea ce priveşte funcţionarea statului de drept, a administraţiei publice, modul de aplicare a legii sau compatibilitatea mediului economic cu regulile unei economii de piaţă funcţionale. Din această perspectivă, combaterea fenomenului corupţiei este esenţială pentru materializarea angajării fără echivoc a Guvernului României, a societăţii româneşti în ansamblu, în asumarea şi îndeplinirea completă a criteriilor de aderare la Uniunea Europeană şi NATO.
În urma analizei rezultatelor obţinute în decurs de un an de la adoptarea Programului naţional de prevenire a corupţiei şi a Planului naţional de acţiune împotriva corupţiei, Guvernul se angajează mai intens şi în profunzimea sistemului instituţional, administrativ, pentru a asigura o mai rapidă adoptare şi aplicare a măsurilor stabilite. De asemenea, această re-energizare a acţiunilor iniţiate de Guvern şi obţinerea într-un timp cât mai scurt de rezultate concrete, recunoscute de cetăţeni şi de partenerii din mediul economic intern şi internaţional, trebuie să determine o schimbare categorică a percepţiilor negative privind tema corupţiei din România. Ne propunem ca aceste progrese să fie mai bine cunoscute, sistematic, atât de către opinia publică internă cât şi de evaluatorii externi, astfel încât, la următoarele analize ale fenomenului corupţiei din România indicatorii să fie substanţial îmbunătăţiţi.
O mare parte dintre măsurile propuse de Guvern şi acţiunile iniţiate deja sau care sunt propuse pentru lunile următoare în acest domeniu consolidează programele de reformă şi asigură o îmbunătăţire a mediului de afaceri şi investiţional din ţara noastră. Obţinerea cât mai rapid a unor rezultate de succes, robuste şi în profunzimea sistemului economic, social, administrativ, va conduce la îmbunătăţirea indicatorilor economici, pe baza cărora se evaluează gradul de libertate economică, gradul de articulare a economiei româneşti la criteriile economiei funcţionale de piaţă, progresele obţinute în îndeplinirea recomandărilor Comisiei Europene, ale principalelor instituţii financiare internaţionale, ale OECD şi altor organizaţii internaţionale privind îmbunătăţirea mediului economic, de afaceri în România.
Măsurile propuse în această strategie consolidată înseamnă deschiderea de către Guvern a unei ofensive radicale împotriva fenomenului corupţiei, lansarea unei platforme de acţiune mai eficient focalizată pentru prevenirea corupţiei la nivel sectorial. Noua conduită de acţiune trebuie să fie asumată la toate nivelurile de lucru ale Guvernului astfel incit sa transforme atitudinea reactiva la semnalele şi impulsurile interne în legătură cu fenomenul corupţiei în masuri coerente şi sistematice de prevenire, localizare şi acţiune de profunzime împotriva tuturor verigilor ce contribuie la actul de corupţie. Această ofensivă trebuie să restabilească încrederea populaţiei, a mediului de afaceri intern şi extern, în capacitatea de acţiune a Guvernului şi în puternica sa voinţă de a acţiona pentru a elimina corupţia din structurile societăţii româneşti, pe toate palierele sale. Voinţa politică a Guvernului va trebui să-şi găsească un ecou consistent materializat in participarea întregii societăţi româneşti: Parlament, mass-media, societate civilă, populaţie.
Măsurile propuse sunt răspunsuri concrete, în plan legislativ, instituţional şi în planul promovării publice la semnalele sintetizate în rapoartele privind fenomenul corupţiei. Aceste măsuri sunt rezultatul contribuţiilor principalelor instituţii cu atribuţii pe acest domeniu, în primul rând prin acţiunile în plan sectorial realizate ca urmare a angajamentelor din Strategia Naţională privind combaterea corupţiei.
Strategia de acţiune ia în considerare semnalele critice provenite din mediul intern dar şi unele surse externe. Dintre cele mai importante surse externe menţionăm Raportul de ţară al Comisiei Europene, OECD, FMI, Banca Mondială, Transparency International, Freedom House, BERD, GRECO -Consiliul Europei, ca şi semnale ale asociaţiilor oamenilor de afaceri români şi străini, ale Consiliului Investitorilor Străini din România, ale unor ambasade străine la Bucureşti.
Sunt prezentate măsurile luate în domeniile prioritare, conform Strategiei Naţionale, respectiv în domeniul Justiţiei, administraţiei publice, pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri şi este stabilit un set concret de noi iniţiative şi acţiuni care urmează a fi aplicate pe aceste domenii prioritare. Măsurile propuse se referă la domenii prioritare de acţiune şi includ iniţiative concrete ce urmează a fi puse în aplicare în cursul anului 2003.

Efortul guvernamental de combatere a corupţiei depinde în mare măsură de sprijinul şi susţinerea cetăţenilor, a societăţii civile. Etapa de acţiune iniţiată prin acest plan consolidat implică practici instituţionale îmbunătăţite, mai deschise şi transparente, care să inducă o participare mai activă a cetăţenilor la evidenţierea şi izolarea fenomenului corupţiei, participarea ONG-urilor specializate pentru a semnala fenomene asociate corupţiei şi a monitoriza consistenţa răspunsului instituţional.

În acest sens, Guvernul îşi propune să acţioneze în parteneriat cu reprezentanţi ai principalelor organizaţii neguvernamentale preocupate de urmărirea şi semnalarea fenomenului corupţiei. Planul consolidat de acţiune include ca obiectiv prioritar asigurarea unei mai mari transparenţe pe tot spectrul acţiunii destinate combaterii corupţiei, implicarea efectivă a reprezentanţilor societăţii civile în evaluarea programelor şi proiectelor iniţiate pe acest domeniu. Guvernul îşi propune realizarea unor campanii publice de anvergură pentru creşterea conştientizării cetăţenilor asupra consecinţelor fenomenului corupţiei şi, totodată o mobilizare mai puternică pentru cunoaşterea şi promovarea măsurilor preventive pe care le întreprinde în combaterea acestui fenomen.
Pe lângă acţiunile iniţiate în plan intern de Guvern se impune o promovare mai activă a acestora în plan extern. Propunerile conţinute în acest plan consolidat de acţiune sunt orientate în primul rând către rezultate vizibile, perceptibile şi verificabile, care pot da consistenţă voinţei politice a Guvernului României privind tratarea luptei împotriva corupţiei.

Fenomenul corupţiei este intrinsec legat de climatul moral al societăţii, iar societăţile aflate în schimbare (cum sunt cele din Europa Centrală şi de Est) sunt în mod special vulnerabile. Studii comparative în ţările Europei Centrale şi de Est au demonstrat că ele sunt caracterizate de o stare persistentă de anomie, atât la nivelul conştiinţei sociale cât şi pe plan individual. Tipurile individuale de răspuns sunt fie pasive, de retragere în faţa noi situaţii sociale , fie active, de acceptare şi conformare la noile norme şi valori.

Este nevoie de mai mult timp refacerea legăturilor sociale destrămate şi reinstituirea unui cod de norme sociale , decât avansul spre o societate a pieţei libere. Percepţiile individuale sunt influenţate de prejudecăţi, stereotipuri sau constructe politice, dar ele influenţează comportamentul uman, deci devin fapte sociale. Or dacă dorim să analizăm rădăcinile corupţiei şi modalităţile de combatere, trebuie să luăm în considerare acest fapt.
Majoritatea cetăţenilor României sunt conştienţi de problema corupţiei. Ei o percep mai puţin ca o problemă ,,minoră”, aşa-numita corupţie mică în care sunt şi ei implicaţi, ci se referă mai ales la corupţia ,,mare” , la care nu participă şi pe care nu o cunosc, sau o cunosc doar prin intermediul mass-mediei. Nu există o singură opinie despre corupţie văzută ca un flagel care trebuie combătută ,,cu toate mijloacele”. Relativizarea fenomenului ne face să credem că societatea s-a obişnuit cu fenomenul şi, din nefericire, a început să îl tolereze in anumite grade. Totuşi o majoritate importantă a celor intervievaţi în cercetările sociologice au o atitudine complet negativă faţă de corupţie (răul absolut, trebuie combătută prin toate mijloacele)

Nu există o singură concepţie privind corupţia. Dar cetăţenii tind să absolutizeze componenta bănească a corupţiei, neglijând serviciile reciproce, sursă indirectă de îmbogăţire. Există o opinie comună privind caracterul extins, generalizat al corupţiei la nivelul societăţii româneşti. Insuficienta diferenţiere a fenomenelor de corupţie ce au loc, a instituţiilor implicate, duc la un criticism generalizat şi la o radicalizare a opiniei publice în acuzarea sistemului politic de corupţie.

Există anumite domenii totuşi evidenţiate de cetăţeni ca fiind mai expuse corupţiei: sistemul vamal, sistemul judiciar, poliţia, sistemul administraţiei publice. Comenzile publice reprezintă activitatea cea mai prielnică corupţiei, în judecata majorităţii cetăţenilor, aici fiind incluse lucrările publice pentru construcţii, sănătatea publică şi poliţia.
Opinia generala despre corupţie este una negativă, ea fiind percepută ca un rău social. Totuşi corupţia nu este un fenomen condamnat necondiţionat. O parte a cetăţenilor exprimă o opinie ambivalentă privind corupţia , reacţie la o situaţie socială anomică pe termen lung. Corupţia poate fi, din această privinţă, un mijloc eficient de a rezolva problemele individuale. Este şi o dovadă a faptului că oamenii pot devia de la principiile lor atunci când sunt confruntaţi cu probleme în viaţa de zi cu zi. Din nefericire, există un grad ridicat de disponibilitate a cetăţenilor pentru a lua parte la acte de corupţie, adică o capacitate de compromis şi de deviere de la propriile principii în anumite condiţii cum ar fi îngrijire medicală sau căutarea unui loc de muncă. În consecinţă, guvernul are o mare responsabilitate pentru realizarea unor campanii de informare publica si marketing social in domeniul descurajării participării populaţiei la acte de corupţie. Dacă opţiunile cetăţenilor privind posibilităţile reale ale societăţii de a rezolva problema corupţiei, sunt împărţite, în schimb prognoza în ce priveşte capacitatea autorităţilor de a elimina acest fenomen deviant este una pesimistă.
Guvernul României este conştient că în domeniul instituţional, cele trei principale direcţii de luptă împotriva fenomenului corupţiei sunt:

- Reducerea rolului statului, prin diminuarea puterii sale discreţionare. Aceasta se poate efectua fie prin liberalizare, fie prin introducerea unor noi reguli implicite, cu caracter automat;

- Responsabilizarea instituţiilor în faţa cetăţenilor, prin obligarea tuturor instituţiilor de decizie şi a tuturor funcţionarilor publici să informeze societatea civilă cu privire la activităţile lor pentru a putea lua atitudine în cazurile în care serviciile unor funcţionari nu sunt satisfăcătoare;

- Flexibilizarea structurilor instituţionale şi co-interesarea funcţionarilor din aparatul de stat în lupta împotriva corupţiei.

Strategia de luptă împotriva corupţiei trebuie să depăşească domeniul strict instituţional şi să extindă şi în societatea civilă. Trebuie să se urmărească schimbarea atitudinii cetăţenilor cu privire la fenomenul corupţiei. Există o opinie răspândită şi eronată, potrivit căreia corupţia nu este altceva decât o redistribuire, mai mult sau mai puţin normală, de venituri între cetăţeni (sau companii) şi guvern. Informarea cetăţenilor privind costurile sociale ale corupţiei şi efectele sale catastrofale pentru comunitate este esenţială în schimbarea acestei percepţii.
Cel mai important element al strategiei de combatere a corupţiei rămâne însă voinţa politică a autorităţilor. Voinţa politică este importantă datorită acţiunii sistemice a doi factori:

Competiţia politică supune autorităţile publice presiunii specifice concurenţei, determinându-i să caute legitimitatea şi credibilitatea prin performanţe şi eficienţă. Totuşi, concurenţa între partidele politice trebuie să fie regularizată printr-o legislaţie riguroasă, care să definească clar principiile finanţării acestora. În primul rând, sunt avute în vedere:
- transparenţă şi legalitate în finanţarea partidelor, pentru ca societatea să fie informată cu privire la sursele de finanţare şi pentru ca legea să poată sancţiona orice donaţie informală şi ilegală.
- finanţarea partidelor de către stat (până la o anumită limită), având în vedere că activităţile partidelor politice rămân totuşi de interes comun.

- limitarea nivelului cheltuielilor afectate propagandei electorale ar scădea fondurile necesare acestei activităţi şi ar reduce miza pentru eventuale practici de corupţie.
- limitarea sumelor de bani pe care statul sau persoanele / companiile private le pot dona partidelor politice.
- interzicerea folosirii pârghiilor puterii de stat în scopuri ce ţin de interesele de partid.

Celălalt factor este transparenţa în politică şi posibilitatea societăţii civile de a controla actul politic. Există mai multe metode de a asigura transparenţa actului politic:
- şedinţele adunărilor reprezentative, ale guvernului şi ale consiliilor executive, precum şi marile procese din tribunale să fie deschise publicului
- rezultatele voturilor din legislativ să fie făcute publice în detaliu
- publicarea unor rapoarte anuale privind activitatea diferitelor corpuri instituţionale şi ale curţilor de apel etc.

O importanţă specială va fi acordată controlului legal asupra conflictului de interese sau a oricăror situaţii în care un demnitar are interese personale direct legate de activitatea sa oficială, astfel încât s-ar crea nişte pârghii propice practicilor corupte.

Guvernul României se angajează in combaterea corupţiei considerând că este de datoria autorităţilor să creeze cadrele legislative si executive pentru eliminarea acestui flagel. Acţiunea Guvernului pentru combaterea corupţiei va trebui să fie pusă mai bine în valoare iar rezultatele mai bine promovate în plan intern, către opinia publică, dar şi în plan extern. Ele înseamnă mai multă acţiune, rezultate mai rapide, legi mai aspre şi mai cuprinzătoare, o administraţie mai profesionistă, care îşi cunoaşte îndatoririle în relaţia cu cetăţenii şi a cărei activitate este bine reglementată. De asemenea, aceste măsuri nu înseamnă o acţiune de imagine ci o reconfirmare, în plan practic, a voinţei politice a Guvernului de a-şi asuma cu toată energia misiunea care îi revine în această luptă, pe care o propune ca alianţă a întregii societăţii româneşti.




II. FENOMENUL CORUPŢIEI ÎN ROMÂNIA – EVALUĂRI ŞI RECOMANDĂRI ALE ORGANISMELOR INTERNAŢIONALE

Majoritatea rapoartelor realizate de organizaţii internaţionale sau de asociaţii reprezentând mediul de afaceri subliniază faptul că tema corupţiei este una dintre cele mai semnificative teme politice în dezbaterea publică actuală în România. De modul în care Guvernul României şi, în ansamblu, societatea românească vor reuşi să demonstreze prin rezultate concrete angajamentul de a lupta împotriva acestui fenomen, va depinde răspunsul pozitiv aşteptat de la partenerii externi, sub aspect politic şi economic.
Rapoartele consultate în formularea acestei evaluări sunt: Rapoartele OECD-2002, Raportul de ţară al FMI/2002-254, Raportul Băncii Mondiale-Transition2002, Raportul Economist Intelligence Unit, Raportul „Transparency International-2002”, Raportul Freedom House, Raportul Heritage Index of Economic Freedom 2003, Raportul de ţară al Comisiei Europene pentru România, Raportul Parlamentului European, Raportul BERD- Transition Report 2002, Raportul GRECO, Rapoartele lunare de avertizare UNDP/SAR, Raportul Institutului Open Society pentru 2002, Financial Times/USAID-2002, Raportul Departamentului de Stat/US Trade Representative, Deutsche Bank Research-EU Enlargement Monitor 2002, Raportul „Climatul economic în România 2001”-sondaj efectuat de GTZ în rândul investitorilor germani, Raportul „Un climat investiţional pentru aderarea la Uniunea Europeană”- elaborat de Consiliul Investitorilor Străini.
Rapoartele indică faptul că fenomenul corupţiei afectează mai multe nivele: mecanismele deciziei politice şi guvernamentale; administraţia centrală şi locală, în mod particular instituţiile din domeniul justiţiei şi controlului economic şi administrativ, ca şi nivelul instituţional în general, în administraţie, cu implicaţii asupra activităţilor economice şi sociale.
Sondajele invocate de unele dintre rapoarte indică obsesiv faptul că declinul încrederii populaţiei în Guvern s-ar datora nemulţumirii faţă de modul în care Guvernul reuşeşte să obţină progrese în lupta contra corupţiei. Este un fapt recunoscut că populaţia şi-a manifestat constant nemulţumirea în legătură cu această temă faţă de toate guvernele care s-au succedat începând din 1990.
Problema principală a luptei împotriva corupţiei în România se datorează, conform Raportului GRECO, faptului că instituţiile direct implicate în această luptă, în primul rând justiţia şi poliţia, sunt ele însele acuzate de presupuse acte de corupţie.
Se fac multiple observaţii pozitive cu privire la introducerea unui cadru legislativ mai cuprinzător pentru combaterea acestui fenomen, notând progresele instituţionale şi introducerea legislaţiei privind domenii conexe, între care combaterea evaziunii fiscale, a spălării banilor, reglementarea finanţării partidelor politice sau a achiziţiilor publice.
Se semnalează ca element pozitiv crearea Parchetului Naţional Anticorupţie, adoptarea Programului Naţional de Prevenire şi a Planului Naţional de Acţiune împotriva corupţiei.
Observaţiile critice cu privire la sistemul administrativ şi legislativ se concentrează pe următoarele concluzii:
- Există o corupţie administrativă – ce activează în zona aplicării legilor, reglementărilor, şi o corupţie cu tendinţă către „statul captiv” – care afectează procesul legislativ şi alterează reglementările conform anumitor interese private. Aceasta reprezintă a importantă povară pentru firme şi mediul de afaceri.
- Corupţia contribuie la agravarea sărăciei şi la slăbirea sistemului de servicii către cetăţeni, fiind alimentată de slăbiciunile din administraţia publică. O problemă importantă în prevenirea şi combaterea corupţiei este slaba încredere a cetăţenilor în reformele iniţiate pentru prevenirea acestui fenomen.
- Instituţiile percepute de populaţie cu un nivel ridicat de corupţie
sunt: Vama, sistemul judecătoresc, sistemul privatizării, Parlamentul, sistemul de sănătate, poliţia, Guvernul - ministerele, Garda Financiară, avocaţii şi notarii ş.a. Fenomenul corupţiei mici (mita, atenţie) tinde să devină acceptat şi recunoscut în domenii cu impact direct asupra condiţiilor de viaţă.
- Este acreditată practica mitei în serviciile publice, incluzând
sectorul sănătate, educaţie, utilităţi publice, înregistrarea civilă ş.a.

Întreprinzători străini semnalează ca fiind un fenomen alarmant orientarea unor decizii parlamentare în funcţie de interese private selective; sunt invocate în context implicarea parlamentarilor în afaceri private ca şi modul de finanţare a partidelor.
Conflictul de interese nu este în mod clar stipulat legal într-o lege specială iar declaraţiile de avere ale persoanelor cu funcţii nu sunt publice şi nu sunt controlate la terminarea mandatelor în funcţie.
Corupţia în sistemul judiciar este percepută ca fiind mult mai mare decât în poliţie şi este principala sursă care alterează grav încrederea populaţiei în administraţie şi a investitorilor străini în mediul economic. Tot în domeniul aplicării justiţiei se semnalează presupuse implicări ale instituţiilor executive în activitatea justiţiei. De asemenea, se semnalează lipsa condiţiilor de bază pentru un arbitraj în afara instanţei.
Se consideră că excesul de ordonanţe de urgenţă deschide calea către decizii discreţionare în favoarea unor interese directe în domeniul cheltuielilor publice. Se consideră că, în prezent, cadrul legal este prea permisiv şi opţional în ceea ce priveşte exceptarea de la plata taxelor sau reducerea acestora.
Se semnalează suprapuneri instituţionale şi de competenţe între Parchetul Naţional Anticorupţie, Garda Financiară şi Poliţie. Se recomandă întărirea autonomiei de acţiune a Parchetului Naţional Anticorupţie prin mai buna definire a statutului procurorilor şi asigurarea stabilităţii acestora. Abilitatea de a asigura ocuparea posturilor la nivel local ale PNA este privită ca un test major pentru Guvern. Este menţionată ca fapt pozitiv întărirea rolului Consiliului Suprem al Magistraturii în selectarea şi numirea magistraţilor pe criterii obiective de competenţă.
Ca sursă pentru perpetuarea micii corupţii sunt indicate serviciile oferite de administraţia financiară (vama şi secţiile financiare). În plan local se reclamă clientelismul în alocarea unor contracte publice.
Tot ca sursă de corupţie se indică birocraţia şi reglementările excesive, în special în privinţa înregistrării firmelor private, perpetuarea sistemului de controale administrative şi inspecţii repetate cu scopul de obţinere de foloase necuvenite.
Un procent important dintre firme (50%) ar accepta să contribuie cu fonduri la lupta împotriva corupţiei în loc să plătească mită. Conform Raportului BERD, România se situează în categoria ţărilor în care firmele trebuie să plătească, în medie, mai mult de 2% din totalul veniturilor anuale ca mită, cu menţiunea constatării unei îmbunătăţiri faţă de 1999 a procentului celor care efectuează astfel de plăţi (de la 51% la 37%).
La nivelul percepţiei publice şi educaţiei civice, se constată insuficienta educaţie publică privind combaterea corupţiei şi integritatea.
Unele rapoarte ale organizaţiilor internaţionale indică presupuse acte de corupţie în presă dar şi existenţa unor presiuni asupra mass-media prin finanţarea publicităţii.
Astfel de observaţii critice, preluate de la an la an (mai ales având în vedere sistemul de reportare întârziată a indicilor de ţară în publicaţiile unor organizaţii internaţionale) contribuie la înscrierea României în categoria „Regim politic concentrat” (după Croaţia, Bulgaria, înainte de R. Kârghiză, Moldova, Rusia). De asemenea, indicele alocat României de Raportul organizaţiei „Transparency International” privind nivelul corupţiei, pentru anul 2001 este 2.60 din 10, ţara noastră fiind situată pe locul 77 din 102 ţări evaluate. Astfel de atribute au implicaţii directe asupra nivelului de încredere al investitorilor străini, asupra mediului politic şi de afaceri din exterior şi implicit afectează profilul ţării noastre în procesul de aderare la structurile europene şi euro-atlantice.
Între recomandările pe care o mare parte dintre rapoartele menţionate ca şi reprezentanţi ai mediului diplomatic sau ai asociaţiilor oamenilor de afaceri le fac privind prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei în România, pot fi menţionate următoarele aspecte:
Mediul internaţional de afaceri consideră că este necesară o modificare în abordarea de către Guvernul României a luptei împotriva corupţiei, prin mutarea accentului de la reforma administraţiei şi a managementului finanţelor publice la cauzele structurale ale corupţiei şi la relaţia mai largă dintre acestea. Se consideră că, pentru a asigura mai multă eficienţă Strategiei iniţiate de Guvern, sunt necesari cinci piloni de referinţă:
- întărirea constrângerilor instituţionale : prin îmbunătăţirea cadrului legislativ, asigurarea unui sistem juridic mai independent şi eficient care să asigure restabilirea reputaţiei sale în percepţia publică, clarificarea statutului judecătorilor şi al procurorilor.
- întărirea managementului sectorului public prin realizarea unor măsuri mai eficiente în domeniul reformei administraţiei publice, în toate componentele sale, revizuirea structurii administraţiei centrale prin clarificarea rolului şi funcţiilor instituţiilor şi evaluarea performanţei pe baza unor indicatori clari şi măsurabili. Se include în această categorie dezvoltarea unui sistem bugetar mai eficient, realizarea reformei sistemului impozitelor şi taxelor, inclusiv a celui vamal. Ca element de bază în acest domeniu se indică îmbunătăţirea prestării de servicii publice prin descentralizarea responsabilităţii şi asigurarea unor proceduri bine stabilite pentru relaţia cu cetăţenii (coduri de conduită).
- Creşterea responsabilităţii şi transparenţei politice prin asigurarea unui sistem mai transparent de luare a deciziilor de către funcţionarii publici, asigurarea transparenţei finanţării partidelor politice, identificarea modalităţilor de control şi gestionare a conflictelor de interese.
- sprijin pentru dezvoltarea unui sector privat competitiv prin accelerarea reformei economice (privatizare, reforme sectoriale, liberalizarea comerţului şi a preţurilor, simplificarea sistemului fiscal), restructurarea competitivă a monopolurilor de stat, în special a celor din sectorul utilităţilor publice; creşterea transparenţei prin încurajarea şi facilitarea implicării asociaţiilor oamenilor de afaceri.
- încurajarea de către Guvern a participării societăţii civile, alături de media, ca aliaţi, în lupta împotriva corupţiei, inclusiv prin dobândirea unor funcţii precise în aplicarea Programului naţional de luptă împotriva corupţiei.

În legătură cu planificarea şi gestionarea strategiei guvernamentale de combatere a corupţiei, se recomandă o mai bună coordonare interdepartamentală, creşterea susţinerii politice şi publice pentru realizarea măsurilor propuse şi accelerarea adoptării şi implementării măsurilor administrative şi legislative stabilite prin Strategia Naţională pentru combaterea corupţiei.
Este considerată ca esenţială consolidarea acţiunii Parchetului Naţional Anticorupţie. De asemenea este vital ca acesta să aibă o vizibilitate bună iar cazurile, indiferent de nivel să fie reflectate public.
Se recomandă eliminarea lacunelor legislative şi a neclarităţilor ce sunt interpretate ca fiind sursă potenţială de ineficienţă sau limitare a efortului de combatere a corupţiei. Sunt indicate ca domenii critice cele care au legătură cu competiţia ilicită, obstacolele administrative, fiscalitatea şi funcţionarea administraţiei publice, pe care comunitatea internaţională de afaceri din România le reclamă insistent ca surse de corupţie. O altă prioritate se leagă de simplificarea şi reorganizarea modalităţilor de apel pentru reducerea abundenţei de cazuri care sufocă Curtea Supremă.
Există un număr de legi care reprezintă o prioritate în percepţia partenerilor externi: Legea conflictului de interese şi Legea declaraţiilor de avere care trebuie să includă toate nivelele politice şi administrative. O prioritate este şi adoptarea Legii finanţării partidelor politice care ar trebui să includă poziţiile comune ale tuturor partidelor şi societăţii civile. Se recomandă eficientizarea etapelor de anchetă prin completarea instrumentelor juridice necesare, Legea agenţilor sub acoperire, Legea protecţiei martorilor, Legea “colaboratorului voluntar” de justiţie ş.a., cât şi prin întărirea independenţei instanţelor. Evitarea oricăror interferenţe politice este o altă prioritate indiferent de nivelul cazurilor investigate.
Este semnalată cu insistenţă necesitatea unor măsuri mari vizibile privind reforma administrativă. In strânsă legătură cu creşterea capacităţii instituţionale şi a profesionalismului administraţiei, o prioritate este adoptarea Codului de Etică al Funcţionarilor Publici, prin promovarea şi susţinerea unei dezbateri publice pe marginea acestui act normativ.
Pentru asigurarea unei mai mari receptivităţi a instituţiilor abilitate în combaterea corupţiei la semnalele şi sesizările cetăţenilor, ale oamenilor de afaceri români şi străini, se solicită realizarea unor puncte de contact direct între reprezentanţii Guvernului şi cetăţeni, companii şi organizaţii care doresc să semnaleze cazuri de corupţie sau bariere administrative.







III. STADIUL APLICĂRII PLANULUI NAŢIONAL DE ACŢIUNE ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI

III.1 JUSTITIE

În cursul anului 2001, a fost adoptat prin ordin al ministrului justiţiei, Planul sectorial de acţiune anticorupţie. În cadrul Ministerului Justiţiei au fost identificate următoarele sectoare vulnerabile si factori de risc din activităţi specifice.

Ministerul Justiţiei
I. Biroul pentru acordarea cetăţeniei;
II. Serviciul pentru relaţia cu publicul;
III. Direcţia judiciară
IV. Direcţia Generală a Penitenciarelor

Instanţele şi Ministerul Public
I. Relaţiile cu publicul
II. Activitatea judiciară
III. Activitatea de grefă
IV. Repartizarea cauzelor


A. Cauze, condiţii, factorii criminogeni

Cauze generale
Justiţia a acumulat în societatea românească aflată în tranziţie un deficit de credibilitate a cărui cauzalitate începe să se contureze. Existenţa corupţiei în justiţie şi imaginea negativă a acesteia sunt determinate de neclarităţi legislative, necorelări instituţionale, motivaţii economice, carenţe în educaţie şi mentalităţi.
Prestigiul magistraţilor a fost erodat de lipsa de determinare, de transparenţă şi de indecizia manifestate în trecut, în adoptarea unor măsuri ferme împotriva corupţiei din magistratură, prin aplicarea unor sancţiuni disciplinare minime sau impunerea demisiei, având ca efect reciclarea corupţiei în interiorul sistemului prin trecerea ca avocat, notar etc. a magistraţilor bănuiţi de corupţie.
Sistemul justiţiei receptează marea corupţie atunci când pe rolul parchetelor şi instanţelor ajung cauze foarte importante, iar acestea sunt supuse unor puternice presiuni din partea grupurilor de interese (aspecte semnalate cu ocazia bilanţului pe anul 2001 – Curtea de Apel Braşov).
Mica corupţie se manifestă, cu deosebire, în relaţiile cu marea masă a justiţiabililor care, în situaţia în care sunt nedreptăţiţi din cauza inabilităţii, nepriceperii, superficialităţii sau lipsei de experienţă a magistraţilor, consideră nedreptatea tot ca un rezultat al actelor de corupţie. Extrapolarea erorilor din cazurile particulare la întregul corp al magistraţilor, contribuie la afectarea prestigiului acestora. Totodată, este evidentă şi contribuţia adusă prin atitudinea unor autorităţi, instituţii sau persoane care participă, mijlocesc sau ajută la înfăptuirea actului de justiţie (organe de cercetare penală, avocaţi, experţi, executori judecătoreşti, experţi etc.) care îşi justifică neajunsurile din propria activitate pe seama aşa zisei incompetenţe sau corupţii a magistraţilor.

Toate aceste disfuncţionalităţi decurgând unele chiar din modul în care a fost concepută şi redactată Legea 78/2000, iar altele decurgând din dificultăţile de ordin organizatoric, logistic ca şi din atitudinea neangajantă a unor factori de decizie din domeniu, s-au regăsit proiectate în rezultatele de combatere a corupţiei.

Cauze speciale, particulare
Unele dintre principalele cauze ale prezenţei şi perpetuării corupţiei în justiţie sunt:
- Lipsa unui cadru legislativ coerent şi stabil, judecătorii şi procurorii fiind confruntaţi cu un volum foarte mare de dosare în care sunt incidente prevederile mai multor legi, conţinând dispoziţii confuze şi chiar contradictorii, neclare şi fără rigoare juridică care determină adoptarea de soluţii controversate, criticabile.
- Deficienţele din activitatea unor magistraţi constând în adoptarea sau pronunţarea unor hotărâri greşite, prelungirea nejustificată a judecării unor cauze sau tergiversarea urmăririi penale, precum şi depăşirea exagerată a termenelor pentru motivarea soluţiilor sau amânarea repetată a pronunţărilor amplifică această neîncredere;
- Acordarea inamovibilităţii şi stabilităţii unor judecători şi procurori cu experienţă redusă imediat după promovarea examenului de capacitate;
- Tratarea necorespunzătoare a justiţiabililor în sălile de judecată sau birourile procurorilor;
- Inexistenţa unei practici unitare la nivelul instanţelor judecătoreşti;
- Insuficienta ocupare a schemelor de personal, deficienţe în selecţionarea, numirea, perfecţionarea profesională şi promovarea magistraţilor;
- Spaţii insuficiente şi dotări necorespunzătoare ale instanţelor şi parchetelor;
- Insuficienta dotare cu tehnologie informatică a instanţelor şi parchetelor, inexistenţa structurilor informatizate necesare îmbunătăţirii managementului şi administrării justiţiei;
- Accesul neîngrădit în toate spaţiile instanţelor, inclusiv în birourile judecătorilor a unor persoane din afara instanţelor şi discuţiile necontrolate purtate pe holurile instanţelor, de natură să amplifice neîncrederea justiţiabililor în imparţialitatea şi moralitatea magistraţilor;
- Deficienţele din comportarea şi modul de realizare a sarcinilor de serviciu de către personalul auxiliar, birocraţia şi lipsa de solicitudine a acestuia, în condiţiile unei aglomerări permanente a instanţelor şi parchetelor, determină, de asemenea, conturarea unei opinii generale defavorabile;
- Mentalitate, carenţe profesionale şi deontologice ale unor judecători şi procurori;
- Presiunea exercitată asupra magistraţilor de valorile enorme disputate şi interesele importante aflate în litigiile de pe rolul instanţelor;
- Insuficienta informare a populaţiei cu privire la rolul, poziţia şi controlul puterii judecătoreşti;
- Exacerbarea mediatizării unor comentarii nefavorabile privind activitatea globală sau punctuală a instanţelor şi parchetelor, cu referire directă la profesionalismul, cinstea şi probitatea magistraţilor.

B. Progrese în consolidarea capacităţii instituţionale de prevenire şi combatere a corupţiei în justiţie.
Astfel a fost înfiinţat şi funcţionează Parchetul Naţional Anticorupţie, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002; totodată, prin HG nr. 542/2002, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Public cu sumele necesare asigurării funcţionării PNA. A fost înfiinţat Institutul Naţional de Criminologie prin HG nr. 772/2002, modificată prin HG nr.1065/2002;

Măsurile preventive adoptate constau în:
a. Coduri deontologice
În anul 2001 a fost adoptat Codul Deontologic al Magistraţilor (Hotărârea nr. 169 a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 18 septembrie 2001). Codul deontologic a fost transmis, imediat după adoptarea sa, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, pentru a fi adus la cunoştinţa celor cărora li se adresează. Totodată, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea asigură periodic participarea magistraţilor la cursuri şi activităţi de promovare a noului cod deontologic.
b. Reglementări interne
Noul Regulament de organizare şi funcţionare a Ministerului Justiţiei a fost aprobat în şedinţa de colegiu din 25 octombrie 2002.
c. Reformă instituţională, management
Încă din anul 2001 au fost luate măsuri cu caracter administrativ pentru prevenirea actelor de corupţie şi întărirea disciplinei în rândul magistraţilor. Măsurile privesc:
- redefinirea sistemului de selecţie, numire şi promovare a magistraţilor;
- creşterea rolului controlului şi a exigenţei în evaluarea şi sancţionarea abaterilor deontologice şi a faptelor de natură penală;
- construirea de noi sedii pentru instanţe şi parchete
- asigurarea unei salarizări corespunzătoare magistraţilor
Selecţia magistraţilor – începând cu anul universitar 2001 – 2002, la concursul de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii pot candida numai absolvenţii facultăţilor de drept, care au obţinut la examenul de licenţă media minimă 8,50. Pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, candidatul trebuie să obţină cel puţin media generală 8. Durata cursurilor a fost stabilită la 2 ani.
Promovarea magistraţilor – a fost adoptat un nou Regulament privind organizarea şi desfăşurarea examenului în vederea promovării în funcţie de execuţie vacante sau pe loc la instanţele de judecată şi la parchetele de pe lângă acestea
Evaluarea Magistraţilor – anual, conducătorii instanţelor de judecată şi ai parchetelor completează o fişă de evaluare şi apreciere a activităţii magistratului.

d. Măsuri specifice de stopare a birocraţiei
- Prin ordinul ministrului justiţiei nr. 854/2002 s-au instituit norme stricte şi clare privind modul de acordare a audienţelor şi de primire şi soluţionare a petiţiilor;
- A fost înfiinţat Secretariatul Tehnic care asigură evidenţa şi circulaţia unitară a documentelor în cadrul instituţiei;
- A fost instituit un sistem informatizat de evidenţă a accesului în instituţie;



C. Legislaţie
- A fost adoptată Legea privind protecţia martorilor;
- Au fost ratificate: Convenţia civilă şi cea penală ale Consiliului Europei privind corupţia prin Legea nr. 147/2002 şi, respectiv, nr. 27/2002, precum şi Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, prin Legea nr. 263/2002;
- A fost ratificată Convenţia ONU împotriva criminalităţii organizate transnaţionale şi două dintre Protocoalele adiţionale, prin Legea nr. 562/2002;

D. Programe de asistenţă tehnică şi financiară
Programul RO9910.05 de întărire a capacităţii instituţiilor statului de luptă împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate. Ministerul Justiţiei alături de alte ministere şi instituţii beneficiare ale programului (Ministerul Public, Ministerul de Interne, Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Vămilor, Corpul de Control al Primului Ministru), derulează acest program care îmbina:
- o componentă de investiţii – 2 milioane euro – vizând dotarea Parchetului Naţional Anticorupţie cu tehnică informatică;
- o componentă de înfrăţire instituţională, menită să îmbunătăţească legislaţia şi cadrul instituţional anticorupţie.
Rezultate concrete ale programului:
- asistenţa acordată de partenerii spanioli la elaborarea proiectului de act normativ privind constituirea Parchetului Naţional Anticorupţie;
- organizarea a 48 de seminarii de pregătire specializată pentru procurori, poliţişti şi lucrători ai Direcţiei Generale a Vămilor;
- organizarea a trei conferinţe internaţionale pe teme de interes precum relaţia Justiţia – Presă, Procurorul european, Independenţa justiţiei.
- dotarea Parchetului Naţional Anticorupţie, Ministerului Justiţiei, Corpului de control al primului – ministru, Ministerului de Interne şi Ministerului Finanţelor Publice cu 130 de calculatoare şi aplicaţii software.

PHARE 1997 – are ca obiectiv crearea unei aplicaţii software cu două module, primul de management a dosarelor parchetelor şi instanţelor iar al doilea vizând constituirea unei baze de date a legislaţiei şi jurisprudenţei. În realizarea programului s-au constituit şi sunt operative 9 staţii pilot.

PHARE 2003 – Proiectul urmăreşte extinderea infrastructurii informatice a Parchetului Naţional Anticorupţie şi la nivel local.

Programul ABA-CEELI privind reformarea managementului instanţei, revizuirea modului de pregătire şi programare a şedinţelor de judecată. Prin acest program s-a implementat la trei instanţe pilot din Bucureşti şi Iaşi un sistem informatizat de repartizare aleatorie a dosarelor.

Proiectul de asistenţă tehnică finanţat de Banca Mondială în vederea analizării legislaţiei principalelor ramuri de drept. Un grup de experţi urmează a analiza şi propune modificarea în vederea clarificării a unor aspecte legislative ce pot conduce la neclarităţi şi favoriza în acest mod săvârşirea actelor de corupţie.





III.2 ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

A.MINISTERUL ADMINISTRATIEI PUBLICE

Pornind de la faptul că lupta împotriva corupţiei constituie o prioritate a Guvernului României, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au acţionat pentru reducerea efectivă a ariei de manifestare a acestui fenomen.
Ministerul Administraţiei Publice a elaborat Strategia privind accelerarea reformei administraţiei publice centrale şi locale care a vizat în principal:
A.1.Crearea unui nou cadru legal de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale şi locale, în concordanţă cu principiile Cartei Europene a autonomiei locale şi ale spaţiului administrativ european.
Ø Adâncirea procesului de descentralizare a serviciilor publice şi de apropiere a administraţiei de cetăţean, prin adoptarea unor acte normative ce privesc:
- Serviciile publice de gospodărie comunală: alimentare cu apă şi canalizare; salubritate; transport public local; furnizarea energiei termice; gestionarea spaţiului locativ şi a zonelor verzi;
- Înfiinţarea Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor de Gospodărie Comunală cu atribuţii în reglementarea şi supravegherea activităţii operatorilor din domeniul serviciilor publice de gospodărie comunală;
- Amenajarea teritoriului şi urbanismului;
- Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor, evidenţa persoanelor şi pentru situaţiile de urgenţă.
A.2. Aplicarea cu fermitate a legilor proprietăţii
prin modificările necesare aduse Legilor fondului funciar şi forestier şi adoptarea Programului naţional privind eliberarea titlurilor de proprietate în proporţie de peste 90% la sfârşitul anului 2002, faţă de 58,5% la sfârşitul anului 1996 şi 66,5% la 31 decembrie 2000.
- S-a prelungit de două ori, cu câte trei luni, termenul de depunere a notificărilor la Legea nr.10/2001, precum şi termenul de depunere a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate. În prezent se acţionează pentru aplicarea acestor prevederi.
Ø Aplicarea legilor proprietăţii se înscrie într-o abordare pragmatică a Guvernului privind proprietatea. Cea mai bună metodă de luptă împotriva corupţiei este aceea de a elimina cauzele ei: neclaritatea, instabilitatea şi ambiguitatea în statutul proprietăţii.
A.3. Au fost luate măsurile necesare pentru realizarea cadrului juridic privind depolitizarea aparatului administrativ prin adoptarea legislaţiei secundare de punere în aplicare a Legii nr.188/1999 privind la Statutul funcţionarilor publici. În acest sens, Guvernul a adoptat cinci hotărâri având ca obiect: metodologia de evaluare a performanţelor profesionale; organizarea şi funcţionarea concursurilor pentru ocuparea unei funcţii publice; constituirea comisiilor de disciplină; funcţionarea comisiilor paritare; regulile aplicabile funcţionarilor publici debutanţi.
Ø În vederea formării profesionale a personalului din administraţia publică, s-a înfiinţat Institutul Naţional de Administraţie şi au fost luate măsurile necesare pentru reorganizarea activităţii celor şase centre regionale de perfecţionare existente şi crearea a două noi centre.
Prin elaborarea acestor acte normative, s-a urmărit modernizarea administraţiei publice centrale şi locale, precum şi întărirea cadrului legislativ de prevenire şi reducerea fenomenului de corupţie.
A.4. S-a creat, totodată, un adevărat parteneriat şi dialog constructiv între administraţia centrală şi cea locală. S-au obţinut, de asemenea, progrese importante în schimbarea relaţiei dintre autoritate şi cetăţean, în sensul că administraţia se află în slujba cetăţeanului şi nu invers.
Ø Pornind de la necesitatea apropierii administraţiei de fiecare comunitate locală, dar mai ales faţă de cetăţean, a creşterii calităţii serviciilor prestate populaţiei, precum şi de la exigenţele Uniunii Europene, Guvernul a adoptat Strategia privind accelerarea reformei administraţiei publice şi Strategia privind informatizarea administraţiei publice centrale şi locale.
Ø Sunt în pregătire şi vor fi dezbătute în Guvern, în perioada imediat următoare, alte trei strategii care vizează: managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici; modernizarea cadastrului; dezvoltarea serviciilor publice de gospodărie comunală.
A.5. Progresele evidente înregistrate în reforma din administraţia publică au fost recunoscute de altfel, prin Raportul de ţară al Comisiei Europene pe anul 2001, în care se menţionează: „De la alegeri au fost realizate reforme care au îmbunătăţit funcţionarea Guvernului. Cooperarea interministerială a crescut, îmbunătăţindu-se substanţial capacitatea instituţională de a elabora politici publice... Prin restructurarea de amploare a Executivului s-a îmbunătăţit coeziunea administraţiei publice... A fost, de asemenea, înregistrat un progres important prin descentralizarea puterilor către autorităţilor locale”.
A.6. În centrul strategiei de reformă, s-a avut în vedere faptul că descentralizarea este procesul combinat al transferului de autoritate/responsabilitate administrativă în interiorul aceleiaşi structuri administrative şi al transferului de autoritate/responsabilitate către structuri ale administraţiei locale.
Accelerarea procesului de descentralizare a pus accent pe:
Ø Asigurarea unui cadru democratic de luare a deciziei prin creşterea gradului de reprezentare a cetăţenilor.
Ø Dezvoltarea managementului public, prin calitatea deciziei publice şi prin implicarea directă a comunităţii locale, prin creşterea integrităţii funcţionarului public şi a transparenţei deciziei.
Ø Îmbunătăţirea nivelului serviciilor publice şi, pe această cale, a bazei de venituri la bugetele locale, prin introducerea unui sistem de management bazat pe indicatori de performanţă.
Ø Creşterea eficienţei mobilizării şi alocării resurselor pentru programele/proiectele naţionale/ locale prin coordonarea şi îmbunătăţirea sistemului de informaţii.
O componentă majoră a procesului de reformă a administraţiei publice locale a reprezentat-o consolidarea autonomiei patrimoniale a comunităţilor locale, prin aplicarea prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
La sfârşitul anului 2001 şi în cursul anului 2002, au fost atestate, prin hotărâri ale Guvernului, inventarele cuprinzând bunurile din domeniul public al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, mai puţin al municipiului Bucureşti şi al municipiului Cluj-Napoca, unde acest proces nu a fost finalizat de către autorităţile executive ale administraţiei publice locale.
În vederea creării unei reale autonomii financiare a comunităţilor locale, s-au urmărit două obiective esenţiale:
Ø Asigurarea finanţării transparente şi stabile a dezvoltării economice durabile a ţării şi, pe această bază, susţinerea unui amplu Program social, iniţiat de Guvern.
Trăsătura cea mai importantă a gestiunii fondurilor bugetare, este respectarea cu stricteţe a criteriului performanţei economico-sociale, care se realizează prin extinderea substanţială a finanţării pe bază de programe.
Descentralizarea serviciilor publice şi consolidarea autonomiei locale administrative şi financiare au determinat îmbunătăţirea substanţială a sistemului de asigurare a surselor de finanţare ale administraţiei publice locale, în corelaţie cu responsabilităţile transferate acestora.
A.7. În contextul armonizării prevederilor legislative interne cu cele comunitare un rol important l-a avut adoptarea noii Legi a administraţiei publice locale nr.215/2001 care reglementează regimul general al autonomiei locale, defineşte atribuţiile şi competenţele autorităţilor locale şi întăreşte responsabilitatea aleşilor locali faţă de cetăţean.
Ø Legea stabileşte numărul de consilieri pe criterii de funcţionalitate, întărirea legăturii dintre administraţie şi cetăţean, prin aplicarea principiului consultării publice în probleme locale de interes deosebit.
Ø Este definită mai clar instituţia prefectului, precizându-se atribuţiile şi competenţele acestuia, privind controlul de legalitate al actelor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi al actelor emise de serviciile publice descentralizate organizate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Legea conţine pentru prima dată dispoziţii-cadru esenţiale privind autonomia locală.
A.8. Ministerul Administraţiei Publice, împreună cu Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a elaborat un proiect de hotărâre a Guvernului privind dotarea autorităţilor publice şi a serviciilor publice descentralizate cu infochioşcuri, acesta urmând a fi înaintat Guvernului spre aprobare în luna ianuarie 2003.
Reţeaua naţională de infochioşcuri va fi constituită dintr-un număr de aproximativ 5.000 de astfel de unităţi, distribuite după criterii statistice şi criterii administrativ-teritoriale, la consiliile judeţene, consiliile locale, prefecturi şi direcţiile descentralizate din teritoriu.
Sistemul de achiziţii publice prin mijloace electronice care a devenit funcţional în primăvara acestui an, se bazează pe folosirea Internetului pentru îmbunătăţirea sistemului de achiziţii guvernamentale. Prin utilizarea sistemului electronic de achiziţii publice s-au înregistrat, în primele şase luni de funcţionare, economii medii de 26% (care au atins valori de vârf, în unele cazuri, de 70%) faţă de achiziţiile în sistemul clasic. S-au finalizat până în prezent peste 29.983 de licitaţii, iar valoarea totală a tranzacţiilor din sistem se cifrează la peste 1.421 miliarde lei.
A.9. Prin O.G. nr.24/2002 s-a creat cadrul juridic necesar implementării sistemului electronic de încasare a taxelor şi impozitelor locale. Se va realiza, astfel, posibilitatea ca prin mijloace electronice accesibile la distanţă, portaluri localizate în Internet, cetăţenii să poată vizualiza sumele datorate ca taxe şi impozite locale, provenienţa acestora, precum şi să beneficieze de instrumente pentru plata electronică a acestora.
Ø Primele proiecte au fost implementate în cursul acestui an la Consiliile locale ale Sectorului 2 şi Sectorului 5 din municipiul Bucureşti şi ale celor din municipiile Timişoara şi Galaţi, iar soluţiile informatice dezvoltate au fost prezentate în cadrul Conferinţei Naţionale a informaticienilor din administraţia publică locală, care s-a desfăşurat la Mangalia în luna iulie 2002.
Ø Până la data de 1 februarie 2003, proiectul de plată electronică a taxelor şi impozitelor locale va fi finalizat la nivelul tuturor municipiilor din România, iar până în trimestrul III 2003, aplicaţia va fi introdusă la nivelul tuturor oraşelor.
A.10. Prin adoptarea de către Guvern a Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se conferă posibilitatea autorităţilor de a aplica, pe lângă sancţiunile contravenţionale principale consacrate (avertisment, amendă contravenţională şi închisoarea contravenţională) şi o nouă sancţiune – obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. În acest fel, regimul juridic al contravenţiilor este privit dintr-o perspectivă modernă şi apropiată actelor normative similare din celelalte state europene.
A.11. Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local reglementează înfiinţarea, organizarea, finanţarea, monitorizarea şi controlul funcţionării acestor servicii, ceea ce va permite o gospodărire judicioasă şi eficientă a bunurilor aparţinând proprietăţii publice şi private a unităţilor administrativ-teritoriale. Aceasta va permite autorităţilor administraţiei publice locale atragerea de fonduri de investiţii pentru dezvoltarea fiecărei comunităţi locale.
A.12. Pentru apropierea administraţiei de cetăţean, în afară de descentralizarea serviciilor, creşterea autonomiei decizionale şi diminuarea birocraţiei, accesul la informaţiile de interes public, precum şi soluţionarea petiţiilor cetăţenilor constituie elemente esenţiale.
În acest sens au fost elaborate şi adoptate următoarele acte normative importante: Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi Ordonanţa nr.27/2002 prin care se reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor, creându-se pentru prima dată posibilitatea ca persoanele fizice şi organizaţiile legal constituite să se adreseze autorităţilor şi instituţiilor publice dar şi obligativitatea acestora de a se pune în slujba cetăţeanului şi de a soluţiona în termen legal solicitările lui.
Toate actele normative adoptate, precum şi cele care se află într-un stadiu avansat de elaborare au drept scop combaterea corupţiei în administraţia publică prin crearea unui sistem instituţional eficient în prevenirea săvârşirii faptelor de corupţie, consolidarea capacităţii de control şi eliminarea surselor de corupţie.


B. MINISTERUL DE INTERNE

In anul 2002, Ministerul de Interne a elaborat Planul sectorial de acţiune împotriva corupţiei, precum şi strategiile sectoriale în structurile din cadrul instituţiei, în cadrul cărora s-au avut în vedere următoarele obiective: reorganizarea activităţii de culegere a informaţiilor, pregătirea şi perfecţionarea structurilor economico-financiare, crima organizată, identificarea domeniilor vulnerabile si a persoanelor pretabile săvârşirii faptelor de corupţie, îmbunătăţirea managementului investigării faptelor de corupţie, constituirea unei bănci de date computerizate despre persoanele predispuse la comiterea faptelor de corupţie, folosirea noilor tehnici de investigare a infracţiunilor de corupţie (investigatorul şi informatorul acoperit si supravegherea electronica), atragerea mass-media, ONG-urilor si opiniei publice in demascarea faptelor de corupţie.
Totodată, au fost identificaţi principalii factori de risc şi sectoarele vulnerabile la corupţie, astfel:

B.1 Factorii de risc

Factori de risc de natură economică:
- menţinerea la un nivel ridicat a infracţiunilor economice grave (contrabandă, evaziune fiscală, delapidare, gestiune frauduloasă);
- instituţionalizarea unor programe economice păgubitoare în domeniul privatizării, restructurarea sectoarelor industriale (minerit, industria chimică, construcţii de maşini) şi agricultură;
- grave deficienţe în organizarea cadrului normativ privind evidenţierea şi colectarea la bugetele locale şi cel central a taxelor şi impozitelor;
- reglementarea defectuoasă a unor activităţi economice cum ar fi colectarea T.V.A., accizele, subvenţionarea unor produse sau servicii, acordarea de reeşalonări la plata obligaţiilor faţă de stat fără garanţii şi fără exercitarea unui control minim asupra acestei categorii de agenţi economici;
- funcţionarea cu eludarea oricăror forme de control real a fondurilor de investiţii, fondurilor financiare şi a pieţei de capital;
- gravele fraude din domeniul comercializării produselor petroliere;
- nerepatrierea valutei din activitatea de export;
- expatrierea unor importante sume în valută prin invocarea importului de know-how, servicii externe etc., care în realitate sunt fictive, etc.;
- menţinerea la un nivel ridicat a incidentelor de plată prin cecuri, bilete la ordin etc.;
- funcţionarea defectuoasă a sistemului bancar, exemple fiind falimentele bancare înregistrate până în prezent, a cooperativelor de credit, al jocurilor de întrajutorare ce sunt mascate sub titulatura de societăţi de investiţii financiare.

Factori de risc de natură socială :
- creşterea şomajului;
- reconversia deficitară a forţei de muncă către sectoarele productive şi a serviciilor;
- menţinerea la un nivel ridicat a muncii la „negru”.
- reacţiile ezitante ale unor instituţii statale în faţa tendinţelor de acutizare a criminalităţii şi perturbării ordinii publice, cu efecte directe în planul scăderii coeziunii şi solidarităţii sociale;
- creşterea tot mai pronunţată a ecartului dintre diferite categorii de populaţie în ceea ce priveşte nivelul de trai;
- nerespectarea normelor ecologice şi de protecţie a mediului, favorizându-se apariţia unor catastrofe naturale;
- emigrarea specialiştilor din diferite domenii de vârf, fenomen ce afectează semnificativ potenţialul de dezvoltare al societăţii româneşti.

B. 2. Sectoarele vulnerabile la corupţie :
- sectorul economico-financiar bancar;
- procesul de privatizare, evaluare şi vânzare a activelor şi societăţile cu capital de stat;
- domeniul transferurilor de capital şi patrimoniu;
- sectoarele de producţie, transporturi şi servicii cu ocazia aprovizionării cu materii prime şi materiale etc.;
- domeniul industriei şi resurselor materiale şi în special în sectorul petrolier, industrie alimentară, producerea alcoolului etc.;
- sistemul vamal şi trecerii frontierei;
- sfera instituţiilor bugetare: învăţământ, sănătate, sport, cultură etc.

B.3. Factori de risc identificaţi în interiorul instituţiei :

- preocupări ale unor medii infracţionale de a corupe cadre din Ministerul de Interne în scopul obţinerii unor tratamente privilegiate ;
- intervenţii interesate pentru facilitarea obţinerii, într-un timp scurt, a unor acte (paşapoarte, cărţi de identitate, permise, taloane de înmatriculare) ;
- deconspirarea de date către unele persoane aflate în atenţia organelor de poliţie ;
- tergiversarea nejustificată a rezolvării unor cauze penale ;
- favorizarea intrării sau ieşirii din ţară a unor străini care nu îndeplinesc condiţii legale ;
- nivelul scăzut al salarizării.

B.4. Îmbunătăţirea cadrului legislativ

Ministerul de Interne a fost iniţiator si co-iniţiator la elaborarea următoarelor proiecte de acte normative:

- Propuneri pentru modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, în vederea eliminării unor lacune şi incoerenţe, concretizate în lipsa sau ambiguitatea reglementării anumitor aspecte, tratarea prin aceleaşi legi ori în legi diferite a unor infracţiuni sau contravenţii fără să existe o delimitare clară între ele, fiind de natură să creeze confuzii şi interpretări diferite în aplicarea legii;
- Proiectul Hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale a Vămilor;
- Proiectul de Lege privind programul special de protecţie a martorilor;
- Proiectul de Lege privind regimul juridic al precursorilor ce pot folosi la fabricarea ilicită a substanţelor stupefiante;
- Proiectul de Lege pentru combaterea crimei organizate;
- Proiectul Legii privind regimul paşapoartelor în România;
- Proiectul Legii pentru ratificarea Convenţiei Europene privind spălarea, descoperirea, confiscarea produselor infracţiunii;
- Proiectul Legii privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane;
- Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal;
- Proiectul Legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de prevenire a criminalităţii;
- Încheierea unui protocol de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală a Vămilor;
- Proiectul de Lege privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor.

De asemenea, s-a aprobat Codul Etic al Lucratorului Ministerului de Interne prin Ordinului Ministrului nr. 260/2002.




B. 5. Consolidarea capacităţii de combatere a corupţiei

S-au detaşat 150 de funcţii de ofiţeri de poliţie judiciară la Parchetul Naţional Anticorupţie şi s-a reuşit până în prezent încadrarea a 28 de funcţii.
În cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă s-a înfiinţat un compartiment specializat în informaţii privind prevenirea şi combaterea marii corupţii.
S-a elaborat proiectul de înfiinţare a unei baze informatizate de date in cadrul Ministerului de Interne menita să asigure optimizarea cooperării intre structurile abilitate în combaterea corupţiei.
La Centrul de Studii Postuniversitare al Ministerului de Interne s-au desfăşurat 45 de cursuri şi 16 simpozioane la care au participat 2.841 ofiţeri, în cadrul cărora au fost prezentate teme specifice activităţii de luptă împotriva corupţiei. De asemenea, s-au organizat 12 cursuri intensive de management pentru personalul de conducere de nivel, superior şi pentru şefii/comandanţii unităţilor teritoriale ale Ministerului de Interne.
În Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, precum şi în şcolile de agenţi de poliţie şi subofiţeri sunt prevăzute discipline în cadrul cărora sunt tratate teme privind lupta împotriva corupţiei, astfel :
- relaţii publice şi comunicare socială la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”;
- etică poliţienească – relaţii publice şi comunicare, relaţia poliţist-comunitate în instituţiile de învăţământ pentru formarea agenţilor de poliţie/subofiţerilor.
S-au organizat şi s-a participat la cursuri de specializare pentru însuşirea tehnicilor de investigare sub acoperire, folosirea mijloacelor tehnice conspirate în culegerea de informaţii, investigarea şi cercetarea faptelor de corupţie (7 cursuri şi seminarii).

B. 6. Management instituţional

Pentru îmbunătăţirea managementului la nivelul Ministerului de Interne, s-au adoptat următoarele acte normative :
- Ordinul ministrului de interne nr.320/2002 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului de Interne ;
- Ordinul ministrului de interne nr.325/2002 pentru aprobarea Ghidului carierei personalului Ministerului de Interne ; <br