
La sfârșitul lunii noiembrie 2002, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2001, efectivele de animale sunt mai mari cu: 64 mii capete la bovine (respectiv 2%), 264 mii capete la ovine (respectiv 3%), 288 mii capete la porcine (respectiv 4%), 4,8 milioane păsări (respectiv 6%) și 22 mii capete cabaline (respectiv 3%).
În cele 11 luni ale acestui an, s-au obținut în plus față de
aceeași perioadă a anului trecut, 21 mii capete viței și 367 mii capete
purcei.
Producția totală de lapte continuă să crească, astfel că, la
sfârșitul lunii noiembrie se înregistra un plus de 1915,2 mii hl
(respectiv 4%), față de aceeași perioadă a anului trecut.
Și producția de ouă menține tendința de creștere, înregistrând
un plus de 844,0 milioane bucăți (respectiv 16%).
Producția totală de carne în viu a depășit cu 5% nivelul din
aceeași perioadă a anului trecut, cu 16% mai mult la carnea de pasăre și
cu 3% la carnea de bovine.
Aceste rezultate, sunt datorate sprijinului acordat de la
bugetul de stat pentru laptele livrat către agenții economici
specializați în procesare și pentru carnea livrată la abatoarele
autorizate.
Pentru susținerea crescătorilor de animale, până în prezent, din
bugetul MAAP, s-au plătit 1807,9 miliarde lei din care: 943,8 miliarde
lei pentru lapte, 637,7 miliarde lei pentru carne, 64,1 miliarde lei
pentru scrofițe la prima fătare, 18,5 miliarde lei pentru juninci la
prima fătare, 18,2 miliarde lei pentru viței la împlinirea vârstei de 6
luni, 17,4 miliarde lei pentru miere și 42,7 miliarde lei pentru
întreținerea patrimoniului genetic la cabaline.
De asemenea, a fost repartizată suma de 65,5 miliarde lei pentru
susținerea deținătorilor de patrimoniu genetic la celelalte specii de
animale.
Având în vedere prevederile OUG nr. 168/2001 și OUG nr.
102/2002, până la această dată au fost atribuite 864 adăposturi
zootehnice în 36 județe.
În baza OM nr. 141/2002, s-au primit 241 solicitări de fonduri,
de la 29 de județe, în valoare de 108,2 miliarde lei, din care: - 78,1
miliarde lei pentru cumpărări de animale;
- 30,1 miliarde lei pentru cumpărări de utilaje zootehnice.
Pentru preluarea produselor animaliere și plata acestora la termen, se
acționează în sensul stabilirii unor relații corecte și eficiente între
producători și procesatori.